ROMÂNULUI ÎI LIPSEŞTE ATITUDINEA!

Să vedem la ce capitol este mai deficitar românul? Unul care le întrece pe toate celelalte defecte şi care este mama tuturor relelor ce se întâmplă de la aşa-zisa Revoluţie încoace în această ţară.

Problema este una singură: Atitudinea!

De ce românul nu ia atitudine? Pentru că nu are un punct de vedere pe care să şi-l afirme cu hotărâre. Alţii au pâinea şi cuţitul, alţii fac cărţile, alţii sunt arbitrii acestui joc spectaculos şi periculos, dus până la graniţa cu hazardul, care este România.

Liderii din Israel au afirmat de curând în presa locală că evreii sunt rasa superioară, şi, dacă ar dori, ar putea cumpăra Manhattan-ul, România, Ungaria şi Polonia. Careul de aşi! Cum aşa? Şi atitudinea românilor unde este? A adormit sub apă?

Românii au un cântec al lor care zice la un moment dat: „Pomul copt şi omul bun/ Stau la margine de drum”! Ei bine, cu această atitudine de corectitudine ce putem face, ce putem obţine? Alţii vor să ne cumpere şi noi ne autoflagelăm, automarginalizându-ne?!

Românului, de la lipsa de atitudine, i se trage orice vicisitudine! Orice necaz şi orice suferinţă! Implicaţi-vă, fraţilor, că imnul naţional aşa zice: „Deşteaptă-te, române…”, somnul ignoranţei duce la moarte, şi ceasul e destul de aproape. Ne poate înghiţi pe toţi cât am clipi. Că citim, că gândim, şi că scriem, sau că ne băgăm capul în nisip ca struţul, tot pâinea aia o mâncăm. Acum, doar azi, căci ziua de mâine o putem schimba. Putem schimba tot ce ţine de noi, doar dacă vrem acest lucru.

Prin atitudine se poate ajunge la plenitudine, adică la desăvârşire, dar pentru asta trebuie să luptăm cu somnul cel de moarte, chiar dacă asta pretinde să ne smulgem din noi înşine cu gheare de vultur pentru a domina înălţimile ameţitoare.

Când iei atitudine, înseamnă să fii la altitudine. Aerul proaspăt al munţilor prieşte oricui. Cel de la cele mai mari înălţimi este şi mai binevenit şi binecuvântat.

Atitudinea se poate lua şi în solitudine. Zamolxe se retrăgea adesea în Cogaion, undeva în Munţii Bucegi, posibil între Vârful Omul, Babele şi Crucea de pe Caraiman, pentru a vorbi cu divinitatea, cu misiunea de a-i spiritualiza pe daci. Schimbarea vieţii începe cu schimbarea mentalităţii, ordonarea haosului făcându-se mai întâi din interior, pentru ca mai apoi să se manifeste plenar şi în exterior.

Atitudinea înseamnă promptitudine, viteză de reacţie, în decizie şi în acţiuni.

Dar atitudinea începe mai întâi de la certitudine. Ceea ce este, pur şi simplu, adevărul. Insuflându-vă încrederea necesară, veţi descoperi şi siguri calea. Aşa se întâmplă de obicei: trebuie să fie cineva care să tragă clopotele, pentru ca astfel să se deştepte şi glasul conştiinţei. Când îţi auzi glasul interior, înseamnă că stai de vorbă cu Dumnezeu. Tot prin această metodă Zamolxe i-a spiritualizat pe daci încât au putut să ajungă până în dimensiunea a 12-a, reuşind să transforme munţii stâncoşi în aur de 24 de karate, vestea mergând până în inima Imperiului Roman, la Roma, care, din acest motiv, şi din altele mai mici, a pornit războiul de cucerire împotriva dacilor. Şi încă ceva: Dumnezeu nu lucrează niciodată împotriva voinţei omului, dar, atenţie, mare atenţie, ceea ce îţi doreşti se poate împlini! Odată setarea făcută în destin, se manifestă ca atare! Fiţi stăpâni pe voi şi nu cedaţi în faţa nimănui!

Traseul e clar, îl descrie foarte simplu limba română: atitudine-corectitudine-vicisitudine-plenitudine-altitudine-solitudine-promptitudine-certitudine. Câteodată, dacă ştii sfârşitul, e mai uşor începutul, pentru că, de obicei, începutul e cel mai greu, mai ales la început de secol XXI.

Voi cum aţi aranja aceste jaloane? Şi asta este posibil, dar poate mai ştiţi şi altceva, o variantă mai bună.